Taher (foto) a declarat pentru ProSport că este de acord cu vânzarea clubului către Lutz Stache, dar numai în condițiile în care își va primi cele 8 milioane de euro ce i se cuvin. Taher așteaptă momentul oportun pentru a-și cere drepturile. „Eu o să-mi primesc banii înapoi. Nu am acționat, deoarece am vrut binele Rapidului, nu al lui Copos”, a subliniat iordanianul. Cu toate acestea, Fathi Taher nu concepe să nu își recupereze banii investiți la gruparea „feroviară” în perioada cât a fost cooptat de Copos la conducerea clubului. „Dacă se va face tranzacția, Copos sau altcineva îmi va plăti. Altfel, chiar dacă nu îmi face plăcere, voi cere executarea silită”, amenință șeful de la Griro.
În zilele care urmează vor fi prezentate rezultatele finale ale auditului cerut de partea germană, iar Taher pare determinat să renunțe la expectativă și să își recupereze banii irosiți în Giulești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER